Despre noi

Inimi de Campioni este o asociație a cărei scop este susținerea activităților comunităților locale și regionale. Susținem întărirea spiritului comunitar și desfășurarea de activități de caritate. Ne dorim să avem un impact benefic asupra societății noastre, să oferim copiilor și tinerilor instrumentele necesare pentru a se dezvolta personal și profesional, astfel încat să contribuie eficient la construirea unei țări într-o continuă dezvoltare.

Încercam să asigurăm împlinirea nevoilor umane prin programele pe care le desfășurăm cu ajutorul vostru, tuturor celor care se află în nevoie.

Echipa

Zamfir Mircea
Mircea Zamfir
Membru Fondator
Președinte
Marina Ștefan
Marina Ștefan
Membru Fondator
Vicepreședinte
Corina Zamfir
Corina Zamfir
Membru Fondator
Vicepreședinte
Cristina Elena Marin
Cristina Marin
People Engagement/voluntar
Iulian Băncău
Iulian Băncău
Dezvoltare platformă donații & Grafică

Despre Mircea Zamfir

Povestea lui Mircea Zamfir a început în sala de antrenament de gimnastică artistică a clubului Steaua, la 4 ani jumatate. Cu toate că motivul inițial pentru care a ajuns să facă gimnastică a fost o problemă la picioare pentru care avea nevoie de sport, în timp a devenit un stil de viață și a ajuns să facă performanță în acest sport!

După 12 ani de gimnastică artistică a ajuns să parte din lotul național de juniori, dar în urma unei accidentări și a sugestiilor prietenilor și antrenorilor a decis să treacă la gimnastică aerobică! Sport în care a reușit să aibă rezoltate excepționale.

Facebook · Wikipedia


Rezultate in Cariera de sportiv:
Medalie de aur
2011
Bucharest – Romania
Trio
Medalie de aur
2009
Liberec – Rep. Cehă
Groups
Medalie de aur
2009
Liberec – Rep. Cehă
Trio
Medalie de aur
2007
Szombathely – Ungaria
Individual masculin
Medalie de aur
2007
Szombathely – Ungaria
Trio
Medalie de aur
2005
Coimbra – Portugalia
Trio
Medalie de bronz
2009
Liberec – Rep. Cehă
Individual masculin

Alte concursuri de anvergura: Cel mai impresinoant moment al vieti ramane totusi participarea si castigarea concursului de supravieturie – Ultimul trib. Scopul initial a lui Mircea pentru acest concurs a fost sa faca auzita “vocea copiilor care striga dupa ajutor”.

Ultimul trib · Zamfir Mircea · Ultimul trib


De ce “Inimi de Campnioni”?
Desi citind rezultatele pare totul “roz” va pot spune ca in familia mea lucrurile nu au stat asa. Am facut parte dintr-o familie care a trait intr-o constanta tensiune si agresiune domestica din partea tatalui meu. Nu a fost nimic macar un caz “traditional” de agresiune domestica, nu, ci unul adevarat in care mama a ajuns la limita de asi pierde viata. NU pot uita tipele si durerea dar nici faptul ca eram neputincios in acea situatie. Acum am crescut si alaturi de o echipa minunata plecam de la cazuri mici si dorim sa ajungem sa rezolvam cauze mari pentru ca nu vreau sa stam neputinciosi8, refuz sa fiu complice la un rau asa mare!

In societatea de astazi copii sunt foarte vulnerabili si au nevoie de susutinere atat financiara/afectiva/educationala ca si de modele acare sa ii indrume.

Povestea aparitiei “Inimi de Campioni” o puteti urmati in clipul video de mai jos:



Fiti alaturi de noi!
Campioni suntei voi!


Înregistrează-te la newsletter

© Inimi de Campioni. WebDesign & Development by Lucid Dreams